Съединението прави силата

O idee a unui snob flămând este să petreacă în tihnă sfârşitul de săptămână ascultând metale la Sofia, sau după cum îi spun bulgarii, CΦPиR. Aşa că ne-am suit (doi prieteni de-ai mei şi cu mine trei) într-un 107 spaţios, rapid şi oarecum vulgar în depăşiri şi ne-am îndreptat înspre Giurgiu, ca să constatăm prietenia care ne leagă de teritoriile latifundiarului medieval Khan Asparuh.

Nimic de zis, drumul a fost superb, iar experienţa şoselelor şi tunelelor bulgare a fost cu mult mai plăcută decât cei o sută ţ de kilometri de autostradă românească (trăiască Bechtel!). Am tot urmărit coloane româneşti de maşini, ca să fim siguri că ajungem la Sofia şi nu altundeva. Ajunşi, am început să căutăm cazare prin traficul oraşului montan.

Peste tot vuia Metallica: bulgari cu geamurile deschise pe la stopuri, din care pufneau Harvester Of Sorrow sau One sau Creeping Death, terase pline de oameni obişnuiţi care intonau vreo melodie mai necunoscută de-ale trupei, aşa arăta Sofia în prag de concert. Stadionul a fost lesne de găsit, fiind la marginea unui parc împădurit din centrul Sofiei. Aici a început norocul: având bilete la peluză, am încercat să intrăm pe gazon B, motivând că vrem bere (Kamenitza, marca lor naţională plus ţigările Victory, pe care nu le deplâng). Şi ca să vezi, ne-au lăsat.

Deja începusem dialoguri interesante cu diferiţi bulgari, foarte TRV, care se pare că ştiau destule despre România. Iar noi ne dădeam grande că ştim destule despre Bulgaria (psyche!). Până să înceapă concertul, deja ştiam limbajul non-verbal bulgar pe de rost, învăţasem mai o înjurătură, mai un salut şi nu mai puteam de poftă în aşteptarea Metalicii. Începe. Sword, Down (care au făcut un show cum nu se putea mai entertaining) şi pe urmă… Ennio Morricone (un signature Metallica clasic). Slaves /Hebrews born to serve, to the pharaoh/ Heed/ To his every word, live in fear!!!!!!

Şi de cum a început Metallica, am simţit un miros de mari plutind peste capetele noastre. And the rest, it is silence. Timp de peste două ore, nu am mai simţit nimic. Poate doar efectele speciale sau vreun răget aritmic de-ale lui Hammit. Am cântat până am simţit flăcările din faţa scenei adânc în plămâni şi am râs cu poftă de vreun comentariu amuzant de-ale lui Daniel, şoferul şi un foarte bun prieten de-ai mei. Hettfield este un showman şi un frontman desăvârşit, care poate ţine, aşa cum descria Bowie sentimentul, toată audienţa în palmă. Bissul a fost aşteptat ceva timp, dar nişte Last caress/ Green hell, Stone Clod Crazy şi mai ales Seek and Destroy au fost fruncia spectacolului din acea seară. Lars se laudă că Metallica vor reveni imediat ce vor lansa albumul (get real, Lars!), iar noi plecăm în căutare de cazare.

Restul chiar nu mai contează, unde am dormit, ce-am mai făcut, cum arată Sofia (astea sunt lesne de găsit pe Wikipedia sau la cel mai apropiat aeroport). Tot ce vreau să spun înafara subiectului “Concertul” este că bulgarii sunt chiar foarte primitori iar poliţiştii nu atât de corupţi sau mârlani precum ne sunt descrişi în legendele urbane dâmboviţene. Daca aveti timp, si foarte putini bani, merita sa faceti un popas prin Sofia, chiar si pentru o zi.