de ce as dedica acest post unei femei?

daca ar fi sa dedic acest post unei femei, as stii exact cui. de fapt, v-as putea da si linkul. si voi v-ati intreba din nou probabil “de ce nu politica, marketing sau alte nebunii de genul asta?”. ei bine… ma uitam cum Anca Boagiu se sfredeleste in focurile campaniei, incercand sa ia ceva. de la o varsta politica foarte mica, aceasta doamna a tot incercat sa ajunga undeva (atentie, s-a laudat ca stie karate). deunazi, in plina campanie electorala, m-am trezit cu Mariana Campeanu la usa, care mi-a oferit bricheta si umbrela, ambele marca PNL. deci door-to-door tine. si atunci, de ce nu am dedica un post unei femei? in the end, se intampla sa dedicam posturi celor mai tampite subiecte (vezi alegerile, despre care fiti siguri ca voi comenta).

ce sunt pentru noi, barbatii astia bloggeri infocati si surmenati de problemele de zi cu zi, femeile? mi se pare ca si Cartarescu se intreba asta intr-o forma ceva mai placuta si mai profunda… o sa-mi permit sa adaptez mesajul meu ochilor tuturor. pentru ca altfel, pledoaria mea nu ar suna decat ca o scoica oarba care se afunda de ceva timp in nisipul Ei- vedeti?

dedic un post femeii pentru ca: orice barbat este, in surplusul lui de megalomanie si cocosenie, o femeie. pentru ca, innaripat fiind, zbor deasupra lor in fiecare zi fara sa le multumesc vreodata pentru vreun parfum placut, vreo haina chic sau vreo incheietura atragatoare. pentru ca ele pot toarce intocmai ca pisicile si pot obtine orice prin aceasta, intocmai ca pisicile. pentru ca mersul multora dintre ele ne aduce aminte de starea ideala, in care omul pluteste. pentru ca, daca spun ceva, o spun cu atat talc incat ne infioara gandul ca aceea ar putea fi o gluma. urmand algoritmul, pentru ca acea gluma a Femeii este gurguita, nu vorbita. este cioplita in cristal, nu vibrata din carnea laringelui. pentru ca parul lor provoaca o reactie mai iute decat orice condimente indiene… te frige realmente sa privesti la o fata care-si trece mana prin par. si acum vin partile grele ale scrierii, adicatelea cele care chiar ne fac sa privim femeia ca pe ceva exterior oricui, exterior chiar si esteticului- femeia ca forta creatoare sau distrugatoare, femeia ca fond si intr-un final, femeia ca inceput si final al unei lumi intr-un declin permanent. sun prea Cioranesc? absolut deloc, voi spune eu, sun exact ca ceea ce simt. simt Cioranesc, se mai tin unii dupa mine aidoma vulturilor plesuvi hamesiti… nu bre, zic eu. corzile mele vocale traduc mesaje propriilor mele degete… e vorba de un cerc, unde informatia actuala nu iese si nici nu intra ceva strain mie. respect Femeia pentru felul in care poate ridica si dobora un barbat, mi-e teama de Femeie pentru felul ei de abordare a catastrofelor- intotdeauna ca pe rezerve nedescoperite de petrol: “fara dar si poate ele exista, dar de ce sa le folosim prea curand?”. iubesc femeia care-mi atinge fata si care prin palma ei transmite toata caldura de care am nevoie… iubesc femeia care-mi zambeste dimineata si ma asigura fara nici o vorba (caci acesta este realul lor talent) ca totul se poate duce dracului, eu voi supravietui cu siguranta. si mai iubesc femeia pentru ca O cred.

Advertisements
  1. December 4, 2008 at 12:55 pm

    hey, hey, fara linkuri subtile:P
    in alta ordine de idei…e ceva ce nu imi place la postul asta….

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: